Intalnire cu Adelin Petrisor

Marturisesc ca nu eram fanul lui si, nestiind mai nimic despre ce presupune meseria de corespondent de razboi, mi se parea doar un act de bravura si nimic mai mult.

Ei bine, in cadrul cursului de marti ( Corespondentul de presa, titular curs: Ferencz Vassas ) de la FJSC, am avut placuta surpriza de a-l cunoaste “in viu” pe unul dintre pionerii acestui domeniu de presa.

Adelin pare sa nu imbatraneasca. Privindu-l, nu am reusit sa gasesc vreo diferenta intre Adelin varianta BETA 2013 si Adelin pe care il vedeam la TVR, transmitand in direct din Afghanistan sau Libia. Este un tip, asa cum s-a caracterizat si el, locvace, care vorbeste fluent, simplu, pe intelesul tuturor. Mai pe scurt, a reusit performanta de a imi capta atentia 100% pentru mai bine de 2 ore.

Mi-a facut placere sa observ ca este un fin observator al realitatii triste in care ne purtam trupurile si sufletele, si, mai mult, un optimist incurabil, o persoana care incearca sa deschida ochii noii generatii si care vrea sa schimbe ceva.

A raspuns cu naturalete la toate intrebarile colegilor mei, pe a mea a cam evitat-o facand o analogie cu o imaginara scena in care eu m-as afla cu el la un pisoar si ne-am masura organele ( l-am intrebat care a fost cel mai critic moment pe care l-a trait pe teatrele de razboi ). Asadar, este un tip modest, care a vazut multe si are ceva de zis. Sunt ferm convins ca ar fi un deliciu sa il ai companion la o bere/cafea/suc/ceai. Dar va previn, fumeaza! ( Ha, l-am dat in fapt )

Pe mine m-a captivat ceea ce a vazut in Coreea de Nord, si ii apreciez talentul narativ intrucat m-a facut sa pot vizualiza realitatea gri de acolo de parca mi-ar fi fost aievea. Inca un motiv pentru care il apreciez este pasiunea, alimentata de ambitie, cu care si-a facut si isi face meseria, in ciuda piedicilor constante pe care situatia de rahat din tara asta i le-a pus de-a lungul timpului.

Un corespondent de razboi se loveste in primul rand de lipsa banilor. Bugetele pentru reportaje sunt mici, aproape inexistente, spatiul de transmisiune pe satelit este scump, asigurarile de viata la fel ( majoritatea pleaca neasigurati ), personalul deplasarii este mic precum si cel care ar trebui sa coordoneze activitatea din redactie. Asta, asa, in linii mari.

Abia astept sa imi vina randul la cartea lui, pe care marturisesc ca nu mi-o permit momentan, dar care prin buna vointa Andreiei Ginju, va ajunge la un moment dat si in mainile mele.

Mai multe detalii despre cine este si ce face Adelin Petrisor, gasesti pe blogul lui.

PS: Take a peek la sectiunea reportaje, Coreea de Nord 🙂

http://www.adelin-petrisor.ro/

Ar fi fain ca acest post sa fie citit si de E.C., stie ea de ce 🙂

sursa expressexpress.ro

Cine a fost primul – Brandul sau gaina ?

Iti poti imagina o lume in care grasimea si obezitatea sunt etaloane ale frumusetii doar pentru ca asa vor marile corporatii din industria Fast-Foodurilor ?

Mai nou, rar trece o zi din viata mea in care sa nu ma uit la un film. Stiu, ar fi ok sa mai citesc si o carte dar se pare ca era digitalizarii nu iarta mai pe nimeni.

La sugestia managerului meu, am vazut acum 2 zile “Branded”, un film cu o realizare de nota 4, asa cum este listat si pe IMDB, dar cu o idee de 9 sau chiar de 10 cu indulgenta. Este un film despre o societate in care nu oamenii isi aleg marcile preferate ci viceversa.

Actiunea se petrece in Rusia, si cum nu imi place sa ma lalai facand ditamai recenzia de film ( nici nu cred ca as fi bun la asta ), am sa va spun ca personajul principal, Misha, reuseste sa distruga o conspiratie a marilor corporatii ce detin monopolul pe toate segmentele de piata, facand din oameni niste scalvi ai marcilor.

Este adevarat ca in mare parte asta suntem si astazi, asta este si ideea filmului, dar varianta aceasta ultra-mega-hiperbolizata a societatii in care traim cu totii te pune pe ganduri. Ca sa o citez pe managera mea ( manager are gen feminin!? )and quoting ” Branded nu este un film de popcorn si cola, ci chiar despre popcorn si cola”.

Daca poti sa faci abstractie de efectele supra-realiste ( si kitchoase totdata ), de storyboardul plicticos si previzibil al actiunii, iti recomand cu caldura acest film. Este foarte posibil sa te puna pe ganduri 😉

Image

Adio, Divo!

Ti s-a intamplat vreodata sa nu stii daca sa razi sau sa plangi ?

Astazi mi-am luat adio de la prima mea motocicleta. Daca m-ai fi intrebat pana odinioara de ce o vand, as fi inceput sa injur, sa iti spun ca m-am saturat de ea, ca e veche, ca nu trage etc. A fost de ajuns sa predau cheile noului propietar si sa plec pe jos, cu geaca si casca la purtator, sa imi dau seama ca am ponegrit-o inutil. Pe masura ce lasam in urma amintiri, bube, nervi si vanatai, cu o emotie inexplicabila tot intorceam capul sa o mai privesc macar o data.

Tragand linie, a fost mai mult decat o bucata de fiare si suruburi, mi-a fost un excelent camarad de drum. Regret ca nu m-am putut ingriji mai mult de ea ( din motive personale care nu au tinut de vrerea mea ), regret ca nu am facut mai multi km impreuna, regret, regret…pana la urma, nu mai e vreme de regrete! Ii doresc noului propietar sa se bucure de ea, si ea de el. Ea este Diva:

Image

Sevraj in progress

Marturiesc! Sunt un drogat, un junkist si un dependent!

Ai idee cat de nasol e sa te simti neputincios in fata tentatiei ? Stii cum e sa ti-o ia inima la trap atunci cand o vezi ? Ai auzit de sevraj afectiv ? Iti spun eu, estea cea mai nenorocita forma de sevraj. Nu, nu te dor oasele, nu iti frige carnea, nu este o gripa amplificata la puterea a 10-a. Este mult mai rau de atat.

In prima faza esti foarte agitat. Te simti ca un leu in cusca,mintea iti sta numai la drog, nivelul de serotonina creste si scade de la un minut la altul. Este groaznic. Apoi, daca esti in cazul meu si nu iti poti lua doza, vine cea de-a doua faza in care fie te resemnezi si te adancesti intr-o stare maniaco-depresiva, fie devii agitat, un butoi cu pulbere gata sa explodeze.

Probabil ti-ai dat sema ca acest text este un pamflet, o metaforizare sau mai degraba o hiperbolizare a singurului meu drog: motocicleta

psichedelic_me_by_RsunA

Azi servim stari depresive

Curios cum un film bun te face, vrei nu vrei, sa te transpui in pielea personajelor. Desi sunt mai degraba un devorator de seriale, ieri am vizionat The Silverlinings Playbook.

Nedorind sa fiu spoiler, cam acesta este bottom line-ul filmului: Pat, personajul principal, este inselat de sotie, o ia razna si ajunge la Balaceanca, varianta americana. Dupa externare, duce o lupta continua pentru a-si recastiga sotia ( what a woos ) dar aparitia vaduvei Tiffany il va face sa isi reconsidere optiunile.

Ceea ce m-a tulburat pe mine este insasi psihoza tipului. Ok, esti insurat, vii mai devreme de la  serviciu si iti gasesti sotia facand amor tantric, sub dus, cu unul dintre colegii ei. Nu am putut sa nu ma intreb, oare eu cum as proceda intr-o atare situatie ? Merita sa sar cu bataia pe respectiv si sa ajung la puscarie/balaceanca ? Personal nu cred ca este cea mai buna solutie. Nu mi-as dori sa fiu trecut pe medicamentatie “de specialitate”( eu le spun drogurile nebunilor ), sa fiu nevoit sa ma reintegrez in societate, lovindu-ma zilnic de scepticismul celor din jur. Nu, domnilor, NU MERITA.

Orice rana se vindeca mai devreme sau mai tarziu. Rabdare, tutun, optimism si lupta. That’s what it takes to move on. Eu am invatat-o the hard way, tu ?

Sfat: Nu va uitati la The Silverlinings Playbook intr-o dupa-amiaza mohorata de Duminica, intr-o camera care asteapta sa fie ordonata, si cu 3 beri la bord. Va veti alege cu un bad mood pentru tot restul zilei, cel mai probabil.Afis

Greetings!

Salud a todos !

Scurt pe 2: Eu sunt Horia,  absolvent de comunicare, viitor masterand in jurnalism si pr consultat la o agentie de profil, merg pe 24, sunt interesat in pr/comunicare, motociclete, forme de arta urbana si ador berea.

Fumez ca un sarpe, sunt dependent de arenalina si ador sa imi asum riscuri. De ajuns pentru moment, vom discuta mai multe dupa ce termin de redactat un comunicat de presa.

Ciao-pao!